Aspecte moleculare ale imbatranirii pielii

Imbatranirea pielii se caracterizeaza prin modificari biochimice, biologice si ultrastructurale care apar diferentiat la nivelul celulelor din piele. Keratinocitele nu prezinta modificari histologice importante, dar prezinta modificari biochimice si biologice ca scaderea activitatii telomerazei, cresterea expresiei FAS/FASL, alterarea capacitatii de reparare a ADN, scaderea indicelui de proliferare Ki- 67, scaderea ARNm pentru IL-1, disfunctii ale genelor ras. Senescenta epidermului este influentata in mare masura de activitatea telomerazei, a genei p53, ca si de existenta celulelor stem epidermale. Senescenta melanocitelor si a celulelor Langerhans se manifesta prin scadere numerica si reducerea activitatii functionale (scade capacitatea de reparare a ADN cu cresterea instabilitatii genetice), scade numarul de melanozomi si metabolismul melaninei. La celulele Langerhans scade capacitatea de prezentare a antigenelor si de migrare. Senescenta fibroblastelor reprezinta elementul central al senescentei pielii in general. Apare in contextul unor modificari ale dermului ca: reducerea vascularizatiei, reducerea gradului de hidratare, reducerea fibrelor elastice si descresterea sintezei de colagen cu scaderea sintezei procolagenului I si III. La nivelul matrixului extracelular din derm are loc o scadere a dermatin sulfatului, condroitin sulfatului si a acidului hialuronic. Scade activitatea metaloproteinazelor si creste activitatea colagenazelor. Fibroblastele scad numeric si isi reduc capacitatea de diviziune proportional cu varsta. La nivelul fibroblastelor are loc o perturbare a genelor ras, cu afectarea activitatii genei p53, activarea unor proteine virale de tipul EIA, scaderea raspunsului la citokine ca: TGF beta sau a factorilor de crestere produsi de keratinocite (EGF).