Varsta a treia si beneficiile activitatii fizice

Evolutia piramidei varstelor arata in majoritatea tarilor o tendinta evidenta de crestere a ponderii persoanelor varstnice. Dar varsta a treia sau varsta de peste 65 de ani aduc o serie de schimbari in viata unui individ, fara ca batranetea sa fie considerata boala sau disfunctie, ca atare. In termeni de specialitate, se vorbeste despre un sindrom de deconditionare sau despre un decline al performantelor cu o pondere de 1% anual, incepand cu varsta de 30- 35 de ani.

Deficitele functionale care constatam ca apar la persoanele varstnice se afla in legatura cu o serie de boli cu evolutie cronica pentru care se consulta medicul mai frecvent, este urmata o medicatie in mod constant sau cronic, activitatea fizica este limitata sau restransa si se interneaza mai frecvent in spital.

Studiile de specialitate subliniaza faptul ca fenomenul de deconditionare sau de neutilizare la parametrii fiziologici ai unui organ sau a unei functii nu apare cu ponderea asteptata la persoanele care beneficiaza de antrenament zilnic la efort fizic si care au preocupari intelectuale in mod constant. Pe de alta parte, pierderea performantelor poate avea la baza, dupa cum spuneam, procesele patologice care se acumuleaza la varsta a treia, in special din domeniul cardiovascular, respirator, aparat locomotor, sistemul metabolic, sistemul nervos si endocrin. Studiile din literatura de specialitate mai subliniaza si faptul ca deteriorarea varstnicului este, cel putin partial, determinata de inactivitatea acestuia, iar exercitiul fizic reprezinta un element terapeutic de ameliorare a deficitului functional global, cat si partial, raportat la patologia prezentata de pacient. Vulnerabilitatea persoanei in varsta este data de: ‘ riscul permanent al decompensarii functionale fata de agresiuni considerate minore, precum infectia virala, stresul sustinut, efort fizic efectuat in conditii ambientale nefavorabile (referitor la temperatura, umiditate, curenti de aer, iluminat necorespunzator, poluare fonica, vibratii etc.); ‘ prezenta  simultana a eventualelor boli cronice ce pot prezenta astfel si acutizari frecvente sau neasteptate; ‘ sedentarismul, cu ireversibilitatea fenomenelor de deconditionare, din momentul in care acestea s-au instalat si au evoluat pe durate mari de timp; ‘ consecintele iatrogenice ale terapiei medicamentoase prescrise datorate plurimedicatiei, scaderii compliantei organismului la substantele medicamentoase administrate prin tulburarile de absorbtie intestinala, de metabolizare hepatica, de excretie renala, de sensibilitate a receptorilor la efectul medicamentului; ‘ modificarea mersului, care predispune la dezechilibru si cadere cu cresterea riscului de producere a fracturilor; ‘ deposturari sau aparitia atitudinilor vicioase datorate imobilizarii prelungite in scaun, fotoliu sau pat, prin scaderea tonusului muscular si aparitia osteoporozei; ‘ tulburarile trofice ale varstnicului imobilizat cu aparitia escarelor de decubit; ‘ scaderea acuitatii vizuale si auditive cu rol in coordonarea si controlul neuromotor, ceea ce conduce la modificarea functiei interrelationale; ‘ modificarile psihice; ‘ disfunctionalitati la nivelul tuturor aparatelor si sistemelor (cardiovascular, pulmonar, digestiv, renourinar, etc.); ‘ tulburari circulatorii venolimfatice si arteriale. Performanta fizica si intelectuala a varstnicului cunoaste o tendinta la scadere si prin degradarea structurilor diferitelor tesuturi si organe, nu doar prin neutilizarea lor la parametrii functionali asteptati. Desi, teoretic, ne putem astepta la inregistrarea unui declin de ansamblu, practic, involutia este inegala, nu toate organele avand acelasi ritm evolutiv, asa cum nici doi indivizi nu sunt identici. In acelasi context, se poate face referire la varsta cronologica a unui individ, care nu este  obligatoriu sa se suprapuna celei biologice. Putem afirma faptul ca nu exista criterii clare spre a defini cu acuratete batranetea si procesul de imbatranire sau de a stabili varsta biologica a unui organism in ansamblul sau. Studiile de specialitate au demonstrat faptul ca functia respiratorie prezinta un declin semnificativ, raportat la cel al vitezei de  conducere nervoasa. In plus, s-a mai subliniat si existenta unui paralelism evolutiv al curbelor morbiditatii, mortalitatii si deficitului functional la persoanele de varsta a treia.

Desi organismul uman reactioneaza ca un tot unitar, performanta sa globala nu reprezinta suma performantelor individuale, cu referire la diferite tesuturi, organe si functii. In acelasi context, se poate vorbi si despre modificarile raspunsurilor adaptative ale organismului, raportat la varsta acestuia. Apare astfel necesitatea supravegherii nivelului functional, spre a evita instalarea fenomenului de deconditionare, neutilizare optima sau la parametri fiziologici ai unui organ sau functii si a pierderii capacitatii adaptative fata de stimuli contextuali. Studiile efectuate arata preocuparile specialistilor spre a stabili valoarea sau nivelul antrenamentului raportat la varsta unei persoane, spre a evita instalarea declinului performantelor si a conditionarii sale la efort. In termeni de specialitate, se vorbeste despre prevenirea atrofiei de neutilizare. Activitatea fizica devine astfel obligatorie, deoarece este in masura sa stopeze si/sau sa amelioreze mare parte din aspectele legate de vulnerabilitatea, adaptabilitatea si performantele varstnicului, crescand astfel calitatea vietii acestuia.

Obiectivul principal al activitatii fizice sau al antrenamentului fizic al persoanei de varsta a treia il constituie deci mentinerea calitatii vietii varstnicului, cu prevenirea  imbolnavirilor sau a decompensarilor suferintelor deja cunoscute, integrarea sa in familie si societate si nu internarea lui cu instrainarea fata de propria existenta.

Prescrierea exercitiilor fizice la persoanele varstnice necesita individualizare, posibila dupa ce s-au realizat evaluarea si diagnosticul bolilor cu evolutie cronica si a deficitelor functionale actuale. Exercitiile sunt integrate unui program general, de intretinere, dar se vor prescrie si programe adaptate restantului functional si nivelului de efort real. Programul de exercitii va trebui urmat precoce, inainte de instalarea sindromului de deconditionare, consecinta fireasca a sindromului de imobilizare. Programul de exercitii, gimnastica sau kinetoterapia varstnicului este preponderant functionala si mai putin   analitica, urmarindu-se obtinerea echilibrului la mers si un nivel acceptabil pentru gestualitatea uzuala.

Accentul se va axa pe elementele terapiei ocupationale sau ergoterapiei, care promoveaza o buna intretinere si refacere gestuala, dar are si un puternic impact psihologic asupra cresterii gradului de utilitate a varstnicului. De asemenea, ergoterapia se opune si tendintei de retragere in sine a persoanei de varsta a treia, ceea ce previne instalarea depresiei si a modificarilor caracteriale proprii acestei varste. Astfel, antrenamentul fizic va fi atent cuantificat, individualizat, accesibil, util si placut, dar si monitorizat periodic.

Oricare activitate fizica sau antrenamentul la efort se descrie prin cei trei parametri: intensitate, durata si ritm. In ceea ce priveste persoanele de varsta a treia, programul de exercitii fizice nu va depasi 20-30 de minute, iar intensitatea efortului va fi invers proportionala cu durata sa. De retinut faptul ca se prefera durate scurte ale  antrenamentului, urmate de pauze de aceeasi durata cu cea a efortului fizic desfasurat.

De asemenea, intensitatea efortului fizic este monitorizata spre a mentine un nivel al frecventei cardiace de 70-75% din frecventa maxima. Valorile tensiunii arteriale vor fi mentinute sub cele de alarma. Ritmul antrenamentelor poate fi ales de 3-4 ori saptamanal, dar poate fi si zilnic. Acesta este variabil, cu raportare directa la persoana, obiectivul urmarit si tipul programului de exercitii ales. Se prefera progresivitatea foarte lenta a efortului depus, ca regula de baza a antrenamentului varstnicului. Tipul exercitiului efectuat depinde de abilitatile persoanei respective, de nivelul efortului fizic initial si de capacitatea varstnicului de a efectua activitate fizica. Daca se urmareste cresterea fortei musculare, se recomanda exercitiile dinamice cu rezistenta progresiva, dar care nu vor depasi 40% din rezistenta maxima. In situatia in care unul din obiective este prevenirea limitarilor de mobilitate articulara, se recurge la exercitiile de intindere sau stretching-ul articular, iar daca limitarile sunt importante, se recomanda un program de recuperare functionala. Toate cele prezentate se mai pot realiza si pe calea programelor de terapie ocupationala. Din principalele activitati de educatie fizica, utile pacientului varstnic, pot fi enumerate selectiv si doar cu titlu orientativ: ‘ mersul pe jos in ritm alert, drumetia; ‘ urcatul si coboratul scarilor in ritm acceptabil; ‘ pedalatul la bicicleta mobile sau fixa; ‘ inotul; ‘ alergarile usoare; ‘ program de fitness efectuat in sala, adaptat varstei si  patologiei prezentate de pacient; ‘ aruncatul mingiei la cos sau la perete, aruncatul la tinta, biliard, minigolf, badmington.

O serie de alte programe de exercitii fizice sau de antrenament, activitati sportive sau de recuperare medicala pot sta in atentia specialistilor, inclusiv a medicilor de familie, recomandarile fiind facute prin coroborarea datelor de patologie cu cele ale beneficiilor urmarite. Programele de exercitii fizice recomandate pacientului varstnic trebuie sa asigure: ‘ cresterea fortei musculare prin ameliorarea metabolismului si a circulatiei sangvine la nivelul muschilor care se contracta; ‘ cresterea mobilitatii articulare si a coordonarii miscarilor si a mersului; ‘ reconditionarea aparatului respirator; ‘ prevenirea demineralizarii sau cresterea densitatii minerale osoase in cazul  osteoporozei; ‘ prevenirea sau ameliorarea modificarilor cerebrale ale varstnicului cu imbunatatirea testelor neuropsihologice (utile in sindroamele depresive, ateroscleroza cerebrala etc.); ‘ prevenirea sau ameliorarea functiei cardiace (utile in boala cardiaca ischemica, insuficienta cardiaca, infarct miocardic etc.), cu scaderea tensiunii arteriale; ‘ imbunatatirea metabolismelor glucidic (utile la diabetici) si lipidic (utile in situatia dislipidemiilor sau hipercolesterolemiilor); ‘ cresterea nivelului hormonal global, cu imbunatatirea rezistentei generale a organismului la efort si imbolnaviri; ‘ ameliorarea  troficitatii tuturor aparatelor si sistemelor, inclusiv a pielii, cu prevenirea   disfunctionalitatilor si a imbolnavirilor la nivelul aparatului digestiv (dischinezie biliara, gastrita, ulcer, insuficienta enzimatica, constipatie etc.) si renourinar (litiaza urinara, infectii urinare etc.); ‘ ameliorarea tulburarilor circulatorii venolimfatice (varice ale membrelor inferioare, edeme gambiere etc.) sau arteriale (arterita obliteranta diabetica sau aterosclerotica, etc.).

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1. Tudor Sbenghe. Recuperarea medicala la domiciliul bolnavului, Editura Medicala, Bucuresti, 1996.

2. De Lisa J. Rehabilitation Medicine, Edit Lippincott, Philadelphia, 1993.

3. Kisner C., Colby A. Therapeutic Exercise, Foundations and Techniques, Edit F.A. Davis, 1999.

4. Teleki N. Probleme actuale ale recuperarii bolnavilor varstnici - Rev. Fizioterapie si Recuperare Medicala, nr. 1-3, 2001.

5. Trombly A. Occupational Therapy for Physical Dysfunction, Edit Williams&Wilkins, Baltimore, 1983.